În mediul colaborativ care se conturează din ce în ce mai pregnant în toate organizaţiile, schimbul de date, accesul oferit partenerilor, clienţilor şi furnizorilor, la secţiuni din propriile sisteme informatice devine o cerinţă critică pentru eficientizarea activităţilor.
În aceste condiţii, securitatea tranzacţiilor, accesării şi transmiterii informaţiilor devine un obiectiv important pentru orice companie.
Oracle Romania, împreună cu partenerul său certSIGN, au organizat, în 30 octombrie 2007, un eveniment în care a fost tratată problematica securităţii informaţiei, abordarea subiectului facându-se dintr-o perspectivă comună a specialiştilor celor două companii.
Soluţia comună, de acces şi management al identităţii acoperă toate nevoile de securitate ale unei companii. Prin utilizarea certificatelor digitale şi a soluţiei de autentificare gateSAFE® ale certSIGN, sunt implementate cele mai puternice mecanisme de autentificare în cadrul unei infrastructuri gestionate optim de soluţia Oracle de management al identităţii.


