certSIGN – partener al conferintei CyberThreats si CyberSecurity Day

Institutul Bancar Român și certSIGN au organizat conferința CyberThreats și CyberSecurity Day, eveniment inclus în seria de conferințe ENISA desfășurate cu ocazia lunii europene a securității informatice. Conferinţa a reunit două evenimente de referinţă în domeniul securităţii cibernetice: CYBERTHREATS (Ediţia a IX-a) şi CYBERSECURITY DAY (Ediţia a III-a).

Desfășurată în contextul creșterii constante a criminalității informatice, conferința a reunit experți în securitatea informatică din cadrul autorităților naționale, asociații de specialitate din România (Patromil), companii private (certSIGN, SAP Romania) consultanți (Deloitte, Marsh Romania, Pachiu și Asociații) și reprezentanți ai unor instituții financiare importante (Institutul Bancar Român, Asociația Română a Băncilor).
Conferința s-a adresat atât factorilor de decizie din companii și instituții, cât și persoanelor de la nivel de execuție, scopul fiind acela de a disemina informații vitale unui public cât mai larg pentru a înțelege și conștientiza fenomenele și riscurile la care sunt expuși toți utilizatorii de Internet și impactul pe care îl poate avea un atac cibernetic în viața personală și profesională.

Evenimentul a fost structurat în 2 sesiuni. Astfel, în prima sesiune reprezentanți ai autorităților s-au concentrat asupra tendințelor, procedurilor, instrumentelor și serviciilor de securitate informatică necesare pentru prevenirea, identificarea și investigarea incidentelor cibernetice, în timp ce a doua sesiune s-a concentrat asupra aplicării practice a conceptelor teoretice de prevenire și răspus la posibile atacuri cibernetice care amenință deopotrivă sectorul public și pe cel privat.

Specialiștii certSIGN au ilustrat, pe baza datelor culese în timpul evenimentului și analizând comportamentul pe Internet al participanților la conferință, pericolele care amenință orice utilizator de Internet, naivitatea care ar trebui evitată și comportamentele riscante care reprezintă vulnerabilități și expun utilizatorii unor atacuri cibernetice.

În cadrul evenimentului a fost premiat Andrei Dumitrescu de la Liceul Mihai Viteazul din București pentru obținerea celui mai mare punctaj la concursul Crypt a Bite, organizat de Agenția Europeană pentru Securitatea Rețelelor și a Informațiilor (ENISA) cu suportul companiei certSIGN, care a dezvoltat platforma necesară desfășurării concursului și a contribuit la elaborarea problemelor de criptografie pe care concurenții le-au rezolvat. Andrei va beneficia de un stagiu de intenship de 3 luni in cadrul certSIGN.

Conferinţa a reunit peste 150 de profesionişti din domeniul securităţii IT, care au avut oportunitatea de a dialoga cu specialiştii în securitate cibernetică din diferite domenii și care, la finalul evenimentului, au avut șansa de a primi, prin tragere la sorți, unul dintre cele 3 premii oferite de organizatori: un voucher cu 5 licențe de Trust4Mobile (aplicatie de criptare a apelurilor si mesajelor inițiate de pe dispozitive mobile), un voucher de participare la cursuri oferit de Fortinet și un telefon mobil Smasung S7 cu licența de Trust4Mobile inclusă.