Despre importanţa educaţiei cibernetice, la Conferinţa CyberThreats & CyberSecurity Day 2018

CyberThreats & CyberSecurity Day 2018 - 1Organizată pe 24 octombrie de certSIGN, în parteneriat cu Institutul Bancar Român, Conferinţa CyberThreats & CyberSecurity Day 2018 a reunit specialiştii în securitate cibernetică din România, care au abordat în mod punctual o serie de teme de discuţe de interes din acest domeniu.

Un punct deosebit de important asupra căruia speakerii prezenţi au revenit în mod constant l-a constituit subiectul educaţiei cibernetice, menţionat încă de la începutul evenimentului, în cuvântul de deschidere susţinut de Adrian Floarea, CEO certSIGN:

“Observăm în fiecare zi o serie de informaţii, atacuri, lucruri noi care au legătură cu acest domeniu (*cyber security), însă cred că trebuie tratate cât mai devreme şi pentru asta încercăm să lansăm o iniţiativă prin care să introducem în şcoli – inclusiv din clasele primare – cursuri în domeniul securităţii cibernetice, astfel încât copiii noştri măcar să ştie de la început cum să se protejeze.”

Pe această temă a intervenit şi dna. Maria-Manuela Catrina (Secretar de stat, Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaţionale), care a punctat – dincolo de importanţa introducerii în şcoli, de la vârste cât mai fragede, a unor cursuri de educaţie cibernetică – şi importanţa revizuirii programei de Informatică:

“Cred că împreună cu dumneavoastră trebuie să lucrăm şi programa astfel încât, lucrurile care se învaţă în şcoală să clădească viitorii specialişti– dacă acum avem ceva de spus în domeniul securităţii cibernetice, să avem ceva de spus şi în domeniul inteligenţei artificiale, de exemplu, care este următoarea provocare în spaţiul IT.”

CyberThreats & CyberSecurity Day 2018 - 2Ce s-a făcut până acum, în mod concret, din acest punct de vedere? O serie de precizări edificatoare au venit din partea dlui. Anton Rog (Director Centrul Naţional Cyberint, Serviciul Român de Informaţii), potrivit căruia, din acest an, 12 facultăţi din România au lansat mastere şi cursuri postuniversitare în domeniul securităţii cibernetice, la propunerea Cyberint. Instituţia a venit în sprijinul acestora cu o listă de zece cursuri, curriculum şi linii de direcţie pentru solicitarea de fonduri nerambursabile UE:

“Nu am fost singuri în efortul ăsta, alături de noi au fost foarte multe companii din industrie, care la rândul lor le-au pus la dispoziţie laboratoare, tehnologie, appliance-uri şi aşa mai departe. [..] Sper ca în vreo 2-3 ani să avem câteva sute, dacă nu mii de specialişti în domeniul acesta, pe care să îi luaţi în industrie.”

De asemenea, s-a remarcat o iniţiativă pentru implementarea educaţiei cibernetice şi la nivel preuniversitar, în cele mai bune patru licee din România:

“[…] Au fost extrem de încântate şi ne-au promis toate că, din cele şapte ore săptămânale de informatică, doi vor fi de cyber. Universităţile, la rândul lor acum au venit în zona de sponsori şi au zis că da – e bine să vină oameni pregătiţi la noi – şi au ajutat şi ei cu curricula pentru clasele IX-XII. De aceea apreciez ceea ce a spus certSIGN – este bine să se înceapă de la ciclul primar, nici nu ştiţi ce avantaje va avea România din treaba asta.”

Discursurile integrale al speakerilor prezenţi la eveniment pot fi urmărite pe pagina de Facebook certSIGN, la secţiune “Clipuri video”.

Conferinţa CyberThreats & CyberSecurity Day 2018 este inclusă în programul ENISA (European Network and Information Security Agency) şi face parte din evenimentele internaţionale de profil susţinute cu ocazia European Cyber Security Month (ECSM).

CyberThreats & CyberSecurity Day 2018 - 3

Like this article?

Share on Facebook
Share on Twitter
Share on LinkedIn
Share on Pinterest

Te sunăm noi!

Îţi mulţumim pentru că vrei să intri în contact cu noi!

.


    * campuri obligatorii