Instalarea aplicaţiei certSIGN Enroll
Pentru a genera online noul certificat, trebuie să instalezi aplicația certSIGN Enroll. În funcție de sistemul de operare pe care vrei să faci reînnoirea online, descarcă una dintre versiunile aplicației:
* Aplicația este compatibilă cu versiunile Windows 8.1, 10 şi 11; aplicația trebuie instalată cu drepturi de administrator (click-dreapta -> Run as administrator).
** Aplicația este compatibilă cu MAC Catalina şi superior.
După instalare, trebuie să parcurgi următorii pași:
1. Generarea cererii de certificat
ATENŢIE! Generarea cererii de certificat trebuie efectuată înainte de expirarea certificatului actual.
Pentru a genera cererea de certificat:
- conectează tokenul în calculator;
- dă dublu-click pe shortcut-ul certSIGN Enroll de pe Desktop;
- efectuează click pe butonul Genereaza cerere.
După generarea cererii, certSIGN va emite noul certificat cu cel mult 3 zile înainte de expirarea certificatului actual și îl va pune la dispoziția ta (vei fi informat pe e-mail).
2. Încărcarea certificatului
Dacă folosești certificatul la CNAS sau UNNPR, înainte de a încărca certificatul nou pe token, înregistrează-l la autoritățile respective.
Pentru a încărca certificatul:
- conectează tokenul în calculator;
- dă dublu-click pe shortcut-ul certSIGN Enroll de pe Desktop;
- efectuează click pe butonul Încarcă certificat.
După încărcarea certificatului, trebuie să scoți tokenul din calculator și să-l reconectezi pentru a se importa certificatul în store.