Fermierii care doresc să beneficieze de subvenţiile APIA (Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură) vor putea depune online Cererea Unică de Plată în perioada 1 martie – 15 mai 2023, cu semnătură electronică, prin accesarea aplicației IPA-Online, fără a mai fi necesară prezentarea la centrele județene sau locale ale instituţiei.
Potrivit unei recente informări APIA, este necesar să se anunțe (prin mesaj telefonic sau prin e-mail) funcționarul desemnat să gestioneze cererea despre faptul că se dorește să se semneze electronic. Semnătura electronică aplicată pe cererea de plată trebuie descărcată din aplicația IPA-Online la data depunerii. Angajamentele și declarațiile, parte a cererii de plată, se vor semna, de asemenea, electronic la aceeași dată.
De ce semnătură electronică pentru Cererea Unică APIA?
Prin posibilitatea semnării electronice a cererilor unice pentru subvenţii APIA, solicitanţii scapă de deplasările la centrele instituţiei în vederea depunerii documentelor.
Iar timpul câştigat se dublează dacă luăm în calcul faptul că semnătura electronică calificată poate fi obţinută – la rândul ei – online, fără drumuri inutile! certSIGN pune la dispoziţie atât semnătură electronică cu token, cât şi la distanţă (în cloud) ce poate fi utilizată de oriunde, oricând şi de pe orice dispozitiv, inclusiv cele mobile. Ambele au valoare legală şi, cel mai important, pot fi obţinute de acasă prin procese certificate de identificare video online echivalente cu prezenţa fizică.
În plus, validitatea semnăturii electronice calificate se verifică extrem de uşor iar în cazul acesteia există garanţia că identitatea electronică a semnatarului este aceeaşi cu identitatea fizică reală şi semnătura electronică creată are aceeaşi valoare ca semnătura olografă a celui care semnează.
Mai multe detalii despre obţinerea semnăturii electronice calificate certSIGN – ce poate fi utilizată nu doar în această situaţie, ci şi în relaţia cu alte instituţii ale statului (ANAF, CNAS, SICAP, ONRC etc.) ori pentru semnarea cu valoare legală a oricăr altor documente – puteţi afla de aici.