Cyber4Kids. Sfaturi de securitate cibernetică pentru copii şi părinţi privind jocurile mobile (ep.1)

Tabletele și telefoanele sunt la îndemâna celor mai mulți dintre copiii de 7+ ani iar acest fapt nu mai este un secret. Însă știm să gestionăm și să supraveghem corespunzător, noi, ca părinți, modul în care cei mici folosesc aceste dispozitive mobile? 

În primul episod al campaniei de educaţie cibernetică pentru copii Cyber4Kids aducem în prim-plan o serie de sfaturi utile atât pentru cei mici, cât şi pentru cei mari, privind jocurile mobile. Vorbim despre verificarea şi instalarea jocurilor noi, protecţia datelor personale, discuţiile cu ceilalţi jucători, configurarea controlului parental, evitarea achiziţiilor accidentale şi multe altele în:

Animaţia video "Cyber4Kids. Ne jucăm în siguranţă (ep.1)"

Ghidul PDF "Cyber4Kids. Lecţia 1. Jocurile mobile, în siguranţă"

Important de reţinut?

• Jocurile noi trebuie verificate şi instalate împreună cu părinții.

• Atunci când se alege un nume pentru a intra în joc, este bine să evităm utilizarea numelui adevărat al copilului sau data nașterii.

• Dacă un alt jucător solicită detalii despre numele real, adresa, locul unde învață sau orice alte informații personale, trebuie ca cel mic să știe să nu răspundă.

• Cu toate că jocurile pe tabletă sau telefon fac parte din activitățile preferate ale copiilor, nu trebuie să uităm faptul că joaca în aer liber cu prietenii este cel mai bun remediu pentru plictiseală!

Despre Cyber4Kids. Campania certSIGN de educaţie cibernetică pentru copii

Timp de 8 săptămâni, pe canalul de YouTube certSIGN, copiii și părinții vor fi conectați împreună la noile aventuri din Cyber City – capitala ţării Internet – în cadrul campaniei Cyber4Kids. O serie de clipuri video animate, create special să fie pe placul celor mici dar și să-i facă pe adulți să conștientizeze pericolele nevăzute din mediul on-line, vor conține sfaturi și reguli de accesare a site-urilor sau jocurilor online, a descărcării aplicațiilor sau a modului de construire a parolelor cu grad ridicat de securitate, precum și multe alte lucruri interesante. 

Acțiunea se desfășoară în Cyber City iar personajul principal este chiar copilul tău, un Super Cyber-Erou, care va aduna pe parcursul campaniei o grămadă de “obiecte magice”, care să-l ajute să crească în siguranță și să depășească toate obstacolele din mediul virtual.

Aventurile din orașul super eroilor pot fi urmărite pe cyber4kids.ro și pe canalele de socializare certSIGN - YouTube, Facebook, Instagram, LinkedIn, Twitter). Filmele sunt însoțite de ghiduri cu sfaturi pentru copii și părinți și de un concurs cu premii LEGO care începe din 28 septembrie 2020, în emisiunea Guerrilla de Dimineață.

Categorii
1