Premieră UE! Regulament European semnat folosind semnătura electronică

Premieră la Strasbourg! Parlamentul European și Președinția Consiliului UE au semnat Regulamentul European privind securitatea aprovizionării cu gaze naturale, utilizând semnătura electronica calificată în raport cu eIDAS.

Ceremonia marchează un pas important în digitalizarea Europei, fiind primul act legislativ european semnat electronic.
Semnarea electronică a Regulamentului privind securitatea aprovizionării cu gaze naturale confirmă implicarea Uniunii Europene în promovarea revoluției digitale și în creșterea încrederii cetățenilor europeni în semnăturile electronice emise conform Regulamentului UE nr. 910/2014 (eIDAS).

Prin Regulamentul eIDAS, Uniunea Europeană a creat cadrul legislativ de care era nevoie pentru ca organizațiile și cetățenii din statele membre UE să poată accesa servicii și să realizeze tranzacții on-line și transfrontaliere în siguranță.

Datorită lui, activități precum depunerea declarațiilor fiscale, înscrierea la o universitate străină, deschiderea unui cont bancar, înființarea unei companii într-un alt stat membru UE sau participarea la licitații publice pot fi realizate cu mai multă ușurință și în siguranță, online.

În România, certSIGN este principalul promotor al revoluției digitale și furnizează servicii de încredere în conformitate cu cerințele eIDAS: certificate digitale calificate pentru crearea semnăturilor electronice, certificate digitale calificate pentru crearea sigiliilor electronice și servicii de marcare temporală calificată.

Like this article?

Share on Facebook
Share on Twitter
Share on LinkedIn
Share on Pinterest

Te sunăm noi!

Îţi mulţumim pentru că vrei să intri în contact cu noi!

.


    * campuri obligatorii