Specialiştii în securitate cibernetică certSIGN, prezenţi la cel mai important exercițiu în domeniu din România - CyDEx18

Echipa certSIGN a participat la exerciţiul cibernetic naţional CyDEx18, desfășurat în perioada 8-10 octombrie 2018, în cadrul căruia cunoştinţele a peste 300 de experți în securitate cibernetică au fost testate în simulări complexe.

certSIGN la CyDEx18

Participanţii la exerciţiul CyDEx18 au fost puşi în faţa unor scenarii realiste privind potenţiale ameninţări la adresa infrastructurilor critice IT&C relevante pentru securitatea națională. Aceştia au avut sarcina de a descoperi și analiza aplicații malware cu un grad ridicat de complexitate, în contextul producerii unor incidente cibernetice majore la nivel naţional.

Echipa certSIGN a participat activ în rezolvarea cu success a scenariilor propuse, bazându-se pe amplele cunoştinţe în materie de securitate cibernetică, mecanisme de intervenţie rapidă implementate la nivelul Security Operation Center-ului (SOC) companiei, cât şi pe expertiza tehnică de specialitate deţinută.

Domeniul securităţii cibernetice constituie o latură importantă a activităţii certSIGN, compania fiind implicată de peste 10 ani în dezvoltarea şi implementarea unor soluții inovatoare pentru organizațiile care au nevoie de protecția datelor și a sistemelor informatice, în conformitate cu reglementările GDPR şi ale Directivei NIS nr. 2016/1148 privind măsurile pentru un nivel comun ridicat de securitate a rețelelor și a sistemelor informatice în UE.

certSIGN operează propriul security operations center (SOC) şi oferă Managed Security Services (MSSP). Serviciile de securitate cibernetică oferite sunt acreditate de Trusted Introducer şi în conformitate cu standardul SOC2.

Exercițiul de securitate cibernetică CyDEx18

CyDEx18 - singurul exerciţiu de securitate cibernetică din Romania axat pe componentă practică – a fost organizat de Serviciul Român de Informaţii (SRI), prin intermediul Centrului Național Cyberint, în parteneriat cu MApN, MAI, MAE, STS, SPP, SIE, ORNISS și CERT-RO și cu sprijinul Universității Politehnica din București.

Evenimentul a vizat verificarea și stimularea mecanismelor de cooperare între instituţiile publice cu responsabilităţi în domeniul securităţii naţionale și, în general, între instituţiile publice, mediul privat și cel academic.

Categorii
1