Caută
Close this search box.

Semnătura electronică în administraţia publică | Dă valoare juridică semnăturii electronice (ep.7)

Atunci când vorbim despre debirocratizare şi necesitatea digitalizării, printre primele aspecte care ne vin în minte se numără interacţiunile cu administraţia publică, respectiv instituţiile statului. O privire în detaliu asupra acestui subiect şi avantajele adopţiei soluţiilor de semnătură electronică calificată ne prezintă Aurel Meiroşu, Manager Dezvoltare Afaceri Semnătură Electronică certSIGN, invitat la Radio Guerrilla pentru o intervenţie specială în cadrul campaniei Dă valoare juridică semnăturii electronice.

Cum arată interacţiunea cu statul şi administraţia publică, pentru care de obicei este nevoie să se pregătească celebrul dosar cu şină, din punct de vedere al adopţiei soluţiilor de semnătură electronică calificată?

Un prim pas spre digitalizare a fost făcut în urmă cu aproximativ 10 ani, în momentul în care cele mai mari sisteme la nivel naţional au început să interacţioneze cu publicul exclusiv prin utilizarea unui certificat calificat de semnătură electronică: ANAF prin Spaţiul Privat Virtual, Ministerul Sănătăţii, MySMIS etc.. Aşadar se remarcă o practică şi o progresie (mai lentă, dar sigură) de-a lungul timpului în ceea ce priveşte adopţia soluţiilor de semnătură electronică calificată. Cu atât mai mult cu cât vorbim despre un drum ireversibil în zona aceasta – de exemplu, contabilii care înainte stăteau la coadă în datele de 25 şi 26 ale lunii pentru a depune declaraţiile fiscale pe hârtie, cu siguranţă nu ar prefera să revină la acest obicei după implementarea posibilităţii depunerii online a declaraţiilor fiscale, cu ajutorul semnăturii electronice.

“O altă zonă, dacă vorbim despre interacţiunea cu statul, este cea a primăriilor iar noi am făcut un pas foarte important în 2018 – la momentul respectiv chiar a fost o inovaţie pentru administraţia publică locală. Am avut un proiect pe care l-am implementat la Alba Iulia prin intermediul căruia, spre exemplu, cetăţenii se pot autentifica în portal, îşi pot atesta identitatea folosind o soluţie de identificare video la distanţă certSIGN şi demersurile pot fi făcute exclusiv electronic, pentru că portalul îţi emite pe loc o semnătură electronică calificată. Astfel poţi replica acelaşi demers pe care îl făceai la ghişeu, cu faimosul dosar cu şină, în mediul electronic. […] Acesta a fost primul exemplu, însă am replicat proiectul iar în momentul de faţă este implementat şi disponibil tuturor cetăţenilor în Braşov, Sibiu, avem la Primăria Sectorului 3 un proiect, avem la Consiliul Judeţean Cluj, urmează la Ilfov şi încă vreo 5-6 primării care au văzut beneficiul şi valoarea adusă comunităţii.”, a punctat Aurel Meiroşu.

De ce nu la o scară mai largă implementate aceste proiecte de digitalizare? Vorbim despre cazuri izolate momentan deoarece este necesară o mai mare deschidere, “avem nevoie de mult mai multă viziune, avem nevoie de mult mai mult leadership şi trebuie să fim practic conştienţi şi să acceptăm că tehnologia nu face nimic altceva decât să ne ajute, […] nu înseamnă decât să îţi crească calitatea serviciilor pentru cetăţeni, cetăţenii sunt mulţumiţi, dacă sunt mulţumiţi tu în continuare vei putea mai departe să implementezi, să atragi investiţii şi toată lumea are de câştigat.”, a mai precizat colegul nostru.

Pe termen scurt şi cu rezultate imediate, ce probleme ar mai fi de rezolvat în relaţia cu statul în ceea ce priveşte identitatea digitală?

Identitatea digitală de încredere constituie răspunsul la întrebarea “Sunt 100% sigur că discut virtual cu persoana reală?” iar atunci când avem la dispoziţie şi utilizăm o soluţie electronică cu recunoaştere legală pe care ne putem baza în orice context, putem mult mai uşor să comunicăm o informaţie, să transmitem documente şi să fim siguri că informaţia respectivă, din absolut toate punctele de vedere, ajunge la persoana căreia îi este destinată. “Sunt foarte multe situaţii în care nu trebuie neapărat să semnezi ceva, ci trebuie să fii notificat, să iei la cunoştinţă, trebuie să ridici un document şi iată te duci la ghişeu în persoană tocmai din cauza sau datorită – depinde cum privim – faptului că ei trebuie să fie siguri că tu eşti acel Ion Popescu.”, a subliniat Aurel Meiroşu.

În plus, cu ajutorul soluţiilor de semnătură electronică calificată şi identificare video echivalentă cu prezenţa fizică, putem vorbi despre o trasabilitate la nivelul comunicărilor instituţie-cetăţean: “Poţi gândi un sistem care să acopere toaste aspectele acestea pentru că, în final, evident că şi instituţiile statului au interesul lor, iar cel mai mare interes este de a colecta taxe la bugetul local, bugetul consolidat. Cu cât ai mai multe pârghii prin care cetăţenii îşi pot declara sau asuma anumite aspecte în relaţia cu statul, cu atât le faci viaţa mai uşoară şi cel puţin se rezolvă acele situaţii în care persoana nu a vrut să se dezică de la plata amenzii, dar a uitat sau a fost prea complicat pentru că în primul rând nu ştia unde trebuie să se ducă, când a aflat nu ştia dacă are unde să parcheze – apar tot felul de aspecte de genul şi important este să existe o alternativă.”, a mai menţionat în încheiere specialistul certSIGN

Află mai multe despre semnătura electronică şi în aceste domenii:

Financiar-Bancar, Retail, Profesii liberale, Medical & Farma, Utilităţi, IT&C!

Like this article?

Share on Facebook
Share on Twitter
Share on LinkedIn
Share on Pinterest

Ai nevoie de mai multe informații?

Selectează un subiect și citește recomandările noastre. Dacă nu ai găsit ce căutai solicită indicații suplimentare. 

    WindowsMac

    TokenCloud

    *Tipul de fișiere acceptat: pdf, jpg si png. Marime maxima: 5mb

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

    Am luat cunoștință de informațiile cuprinse în “Politica de confidenţialitate”

    Sunt de acord cu prelucrarea datelor mele personale în scopuri de marketing
    în conformitate cu “Politica de confidenţialitate”.

    TOKEN-urile pentru semnătura electronică pot fi utilizate în continuare de ORICE deținător de certificat digital, în aceleași condiții ca pana in prezent. Nu este necesara schimbarea tokenului pentru semnătură.

    Mesajul prezent pe site-ul  ANAF privind tokenurile JWT și OPAQUE se adresează EXCLUSIV persoanelor din domeniul tehnic IT: dezvoltatorilor de aplicații  ce utilizează servicii web ce folosesc protocolul OAUTH. Daca nu faceți parte din aceasta categorie va rugăm ignorați mesajul. 

     Pentru verificarea informației vedeți si manualul de utilizare din mesajul de pe site-ul ANAF, pagina 2.

    Nu ai găsit ce căutai? Descrie cât mai detaliat situația pentru care ai nevoie de un răspuns.

    Detalii legate de semnătura electronică sunt disponibile pe pagina cu Răspunsurile pentru cele mai frecvente întrebări ale clienților.

    Rapid pot fi aflate informații utile despre costuri, modalități de obținere, achiziție online, identificare video, instalare şi utilizare:

    • Pașii pentru e-Factura;
    • Ce semnătură aleg;
    • Cum cumpăr online;
    • Cum folosesc semnătura.

    Sunt descrise și:

    • Modalitatea de obținere a documentului de confirmare pentru ANAF/ SPV;
    • Pașii pentru obținerea unui certificat de semnătură electronică utilizat în SPV/e-Factura.

    Nu ai găsit ce căutai? Descrie cât mai detaliat situația pentru care ai nevoie de un răspuns.

     

    Detalii legate de modalitatea de personalizare semnăturii astfel încât în aspectul acesteia să fie incluse și informațiile solicitate de OUG 140/2020  cu privire la specialiștii din domeniile construcții, arhitectură și urbanism sunt disponibile pe pagina Creare aspect semnătură OUG 140/2020

    De asemenea, alte informații legate de semnătura electronică sunt disponibile pe pagina cu 

    Răspunsurile pentru cele mai frecvente întrebări ale clienților

    Nu ai găsit ce căutai? Descrie cât mai detaliat situația pentru care ai nevoie de un răspuns.

    Pentru a obține de la certSIGN certificatul calificat de semnătură electronică, pentru semnarea documentelor din domeniile construcţii, arhitectură şi urbanism în conformitate cu OUG 140, sunt necesare:

    • identificarea viitorul titular de certificat pentru semnătură electronică;
    • completarea și prezentarea documentelor specifice;
    • plata proformei primite din partea certSIGN.

     DOCUMENTELE

    Transmite-ne un mesaj și solicită documentele necesare pentru achiziția Kit-ului de semnătură. Vei primi din partea certSIGN un set de documente pe care trebuie să le completezi cu datele viitorului titular de certificat pentru semnătură.

    Documentele originale semnate (2 exemplare) alături de copiile documentelor ce atestă încadrarea profesională trebuie prezentate către certSIGN. Pe scurt, sunt necesare:

    ORIGINAL (2 exemplare, semnate): “Contract”, “Termeni și condiții generale”.

    Pentru cazul documentelor transmise prin curier: “Declarația” completată după modelul certSIGN

    • autentificată la notar SAU
    • atestată de un avocat în temeiul art.3 al.3 din legea 51/1995

    COPIE pentru: Cartea de identitate a titularului, Certificatul de Înregistrare Fiscală, Documentul atestare profesională,

    IDENTIFICAREA

    În vederea identificării, persoana pe numele căreia certSIGN va emite certificatul digital calificat se va prezenta personal, cu actul de identitate original, la unul din reprezentanții certSIGN la nivel național sau la sediile certSIGN.

    Alternativ, identificarea titularului de certificat se mai poate efectua și transmițând documentele de mai sus la sediul certSIGN însoțite obligatoriu de “Declarația” completată după modelul certSIGN (autentificată la notar sau atestată de un avocat în temeiul art.3 al.3 din legea 51/1995)

    ATENTIE! Pentru fiecare Entitate emitentă ( ex. OAR, ISCIR etc) se emite câte un certificat pentru semnătură electronică!

    Citește despre Semnătura electronică în construcţii, arhitectură şi urbanism

    Nu ai găsit ce căutai? Descrie cât mai detaliat situația pentru care ai nevoie de un răspuns.

    Detalii despre descărcarea certificatului titularului și a certificatului intermediar solicitate la înregistrarea pentru depunerea declarațiilor vamale folosind semnătura electronică sunt disponibile pe pagina Utilizarea certificatului de semnătură electronică în platforma Sistemul Informatic Integrat Vamal

    Pentru acces în Sistemul Informatic Integrat Vamal (SIIV) la secțiunile AES și NCTS5 RO UMG Trader Producție trebuie să încărci în platforma UMG Trader, într-unul dintre formatele .cer/.der/.crt, certificatul tău calificat și certificatul intermediar al autorității care a emis certificatul.

    CUM OBȚIN CERTIFICATUL PERSONAL ÎN FORMATUL SOLICITAT?

    Conectează token-ul sau deschide aplicația Paperless vToken și urmează acești pași.

    Nu ai tokenul/ aplicația la dispoziție?

    Accesează link-ul https://registru.certsign.ro/cgi-bin/pubra/pubra/get_cert , completează datele din certificatul calificat (nume și prenume complet sau adresa de email), identifică certificatul cu care dorești înregistrarea și apasă butonul „Descarcă DER”.

    Certificatul calificat se va descărca în mod automat în format .crt.

    CUM OBȚIN CERTIFICATUL INTERMEDIAR ÎN FORMATUL SOLICITAT?

    Pentru descărcarea certificatului autorității intermediare certSIGN accesează unul dintre link-urile:

    Certificatul intermediar se va descărca în mod automat în format .crt.

    Nu ai găsit ce căutai? Descrie cât mai detaliat situația pentru care ai nevoie de un răspuns.

    IDENTIFICAREA VIDEO NEASISTATĂ este un element important în procesul de obținere a semnăturii electronice cu certificat digital calificat.

    Procedura de identificare este simplă, dar strictă. Ea poate fi făcută după efectuarea plății certificatului și doar urmând indicațiile furnizate de certSIGN, astfel:

    • Efectuează plata și apoi se vor afișa pagina și link-ul ce trebuie accesat pentru identificarea video;
    • Pregătește documentul de identitate original și telefonul înainte de a începe. Verifică descrierea detaliată a condițiilor
    • Urmărește indicațiile afișate pe ecran.

     

    AI FINALIZAT IDENTIFICAREA VIDEO, DAR N-AI PRIMIT NICIUN EMAIL?

    În maxim 24 ore, după parcurgerea procesului de identificare video, vei fi informat pe e-mail cu privire la validarea/respingerea acestuia.

    IDENTIFICAREA VIDEO A FOST RESPINSĂ?

    Din partea certSIGN vei primi un email cu un nou link pentru reluarea procedurii de identificare video. Condițiile ce trebuie respectate sunt aceleași.

    Nu ai găsit ce căutai? Descrie cât mai detaliat situația pentru care ai nevoie de un răspuns.

    Codurile PIN/PUK reprezintă elemente de siguranță cu ajutorul cărora se folosește TOKEN-ul. Aceste coduri sunt confidențiale și nu trebuie dezvăluite nimănui, în nicio situație.

    Codul PIN = Token Password este parola cu care se utilizează tokenul.

    Codul PUK = Administrator Password este parola cu care se poate debloca tokenul.

    NU AI PRIMIT CODUL PIN/PUK?

    Transmiterea codurilor PIN/PUK pentru certificatul calificat PE TOKEN se poate face în 2 moduri:

    ELECTRONIC – dacă adresa de e-mail asociată certificatului digital calificat pentru semnătura electronică a fost validată și este una personală (are elemente în componența sa ce pot face legătura cu titularul certificatului – ex: ion.popescu@).

    Are 2 componente:

    • LINK transmis pe e-mail. Atenție! Prin accesarea link-ului se pot genera codurile PIN/PUK cu ajutorul codului de generare primit în plicul cu tokenul. Pentru generare aveți disponibile 3 încercări, după care se blochează link-ul, situație care trebuie semnalată către certSIGN;
    • Document ce însoțește kitul de semnătură electronică care include și tokenul fizic. În acest document se regăsește codul de generare.

    FZIC – în plic, prin curier – dacă adresa de e-mail asociată certificatului digital calificat pentru semnătura electronică NU a fost validată la completarea cererii de certificat sau dacă NU este una personală (nu are elemente în componența sa ce pot face legătura cu titularul certificatului – ex: office@).

     AI UITAT CODUL PIN?

    Pentru recuperarea codului PIN este nevoie de codul PUK al tokenului.

    • Accesează link-ul www.certsign.ro/ro/suport/ și urmează pașii descriși în secțiunea “Deblocarea dispozitivului”, ținând cont de modelul tokenului și de sistemul de operare al PC-ului / laptopului;
    • Încearcă o singură dată, notând codul PUK într-un New Text Document/ Notes pentru a avea posibilitatea să îl transferi în aplicația tokenului cu COPY/PASTE (fără spații).

    AI MACOS SI VREI SA SCHIMBI CODUL PIN AL TOKENULUI?

    Urmează instrucțiunile de Schimbare a codului PIN pe MacOS

    ATENŢIE! Sistemele de operare macOS Sonoma, Ventura și Monterey acceptă doar parole de maxim 8 caractere. Prin urmare, dacă folosești unul sin aceste sisteme de operare, la schimbarea codului PIN al TOKEN-ului, trebuie să pui o parolă de maxim 8 caractere.

    Nu ai găsit ce căutai? Descrie cât mai detaliat situația pentru care ai nevoie de un răspuns.

    Detalii legate de semnătura electronică sunt disponibile pe pagina cu Răspunsurile pentru cele mai frecvente întrebări ale clienților.

    Rapid pot fi aflate informații utile despre costuri, modalități de obținere, achiziție online, identificare video, instalare şi utilizare:

    • Pașii pentru e-Factura;
    • Ce semnătură aleg;
    • Cum cumpăr online;
    • Cum folosesc semnătura.

    Sunt descrise și:

    • Modalitatea de obținere a documentului de confirmare pentru ANAF/ SPV;
    • Pașii pentru obținerea unui certificat de semnătură electronică utilizat în SPV/e-Factura.

    Nu ai găsit ce căutai? Descrie cât mai detaliat situația pentru care ai nevoie de un răspuns.

    Pentru obținerea documentului de confirmare trebuie sa parcurgi următoarele etape, în această ordine:

    • instalează aplicația pentru TOKEN sau configurează accesul în Paperless webSIGN dacă ai certificat în CLOUD;
    • conectează TOKEN-ul la calculator sau deschide aplicația vToken dacă ai certificatul în CLOUD;
    • autentifică-te în pagina https://confirmare.certsign.ro și descarcă documentul de confirmare precompletat. Păstrează browser-ul deschis pentru a putea continua procedura;
    • semnează electronic documentul în aplicația Adobe Reader folosind certificatul digital de la certSIGN;
    • încarcă documentul înapoi pe pagina certSIGN de la butonul Încarcă;
    • descarcă documentul procesat de certSIGN, din aceeași pagină, în mai puțin de 5 minute;
    • depune documentul în SPV urmând instrucțiunile ANAF de la adresa:
      https://www.anaf.ro/InregPersFizicePublic/#tabs-2.

    Urmărește unul dintre aceste tutoriale, în funcție de tipul de semnătură pe care îl ai.

    Nu ai găsit ce căutai? Descrie cât mai detaliat situația pentru care ai nevoie de un răspuns.

    Dacă ai nevoie și de alte informații pentru a alege ce tip de certificat calificat pentru semnătură electronică ți se potrivește verifică și informațiile din secțiunea: Ce semnătură aleg

    Detalii legate de semnătura electronică sunt disponibile pe pagina cu Răspunsurile pentru cele mai frecvente întrebări ale clienților.

    Rapid pot fi aflate informații utile despre costuri, modalități de obținere, achiziție online, identificare video, instalare şi utilizare:

    • Pașii pentru e-Factura;
    • Ce semnătură aleg;
    • Cum cumpăr online;
    • Cum folosesc semnătura:

    Sunt descrise și:

    • Modalitatea de obținere a documentului de confirmare pentru ANAF/ SPV;
    • Pașii pentru obținerea unui certificat de semnătură electronică utilizat în SPV/e-Factura.

    Nu ai găsit ce căutai? Descrie cât mai detaliat situația pentru care ai nevoie de un răspuns.

    Cum obții semnătura electronică în CLOUD?

    Semnătura electronică se realizează cu ajutorul unui certificat digital calificat iar pentru obținerea certificatului în CLOUD trebuie parcurse etapele:

    • Accesează paperless.certsign.ro
    • Alege certificatul în funcție de valabilitatea lui: 1, 2 sau 3 ani;
    • Completează formularul de înregistrare, inclusiv datele firmei dacă este cazul;
    • Efectuează plata;
    • Parcurge etapa de identificare video la distanță;
    • Verifică mesajul transmis de certSIGN la adresa e-mail indicată în formularul de înregistrare pentru a afla dacă a fost validat tot acest proces.

    În cazul în care informațiile primite sunt corecte și complete, la adresa de email indicată în formularul de înregistrare, certSIGN va trimite două invitații:

    • pentru configurarea mecanismului de autorizare;
    • pentru crearea contului în platforma de semnare Paperless webSIGN. Din invitația de creare cont poate fi descărcată și aplicația tokenului virtual Paperless vToken.

    Cu ajutorul acestor componente vei putea configura și utiliza semnătura electronică calificată în CLOUD. Dreptul de utilizare al semnăturii electronice în cloud va fi acordat după configurarea mecanismului de autorizare și crearea contului de utilizator în platforma de semnare Paperless webSIGN.

    După realizarea pașilor din cele două invitații, la prima logare în contul tău din platforma de cloud, se emite certificatul digital.

    * ATENŢIE! Dacă dorești să folosești certificatul în cloud la instituții precum ANAF, SPV, AFM etc. pentru semnarea documentelor / autentificarea la platforme web ce solicită acest lucru, o poți face local, nu în cloud, pe sistem de operare Windows. În afară de certificatul în cloud și Windows (versiuni 8.1, 10 sau 11) ai nevoie de aplicația tokenului virtual Paperless vToken (inclusă în pachet).

    Cum obții semnătura electronică cu TOKEN?Semnătura electronică se realizează cu ajutorul unui certificat digital calificat, iar pentru obținerea certificatului pe TOKEN trebuie parcurse etapele:
    • Accesează emitere2.certsign.ro
    • Alege certificatul în funcție de valabilitatea lui: 1, 2 sau 3 ani;
    • Completează formularul de înregistrare, inclusiv datele firmei dacă este cazul;
    • Efectuează plata;
    • Parcurge etapa de identificare video la distanță;
    • Verifică mesajul transmis de certSIGN la adresa de e-mail indicată în formularul de înregistrare pentru a afla dacă a fost validat tot acest proces.
    În cazul în care informațiile primite sunt corecte și complete, la adresa poștală indicată în formularul de înregistrare, certSIGN va transmite un plic conținând:
    • TOKEN-ul cu certificatul digital calificat;
    • Documentul conținând certificatul digital în formă printată.
    Codurile PIN / PUK și instrucțiunile vor fi livrate independent de plicul ce conține TOKENUL. Livrarea acestor coduri se poate face: 
    • electronic (pe email va fi transmis un mesaj ce conține un link de generare a documentului cu aceste coduri);
    sau
    • fizic (prin curier va fi transmis un plic cu documentul securizat).
    Pentru mai multe informații poți vizita și pagina Semnătură electronică cu token.